Just like that.. !

Iata si primul articol postat pe noul meu blog. Si pentru ca e primul articol si nici idei n-am, m-am gandit si eu putin sa ma descriu, dat fiind faptul ca am lasat mini-descrierea de pe pagina mai necompletata pentru a putea sa-mi astern gandurile mai bine pe-aici fara sa fiu intrerupta de un anumit numar de caractere. O sa va scutesc de prezentarea banala de la-nceput pe care-ati fi putut s-o cititi din momentu-n care ati accesat blog-ul si-o sa trec direct la niste banalitati care pentru mine conteaza foarte mult.
In primul rand n-o sa uit sa va amintesc ca am 16 ani, pentru ca am observat foarte multe persoane socate de felul meu de-a vorbi si s-au intrebat de ce? Pai, cum sa va explic eu? In afara de faptul c-am trecut prin foarte multe chestii din momentu-n care m-am nascut si pana-n clipa de fata, alta explicatie mai buna n-am de dat. Factorii care mi-au influentat mie gandirea sunt cei pe care voi ii considerati mai multi ca perfecti sau in cele mai rele cazuri cei care nu va lasa sa faceti nimic. Aceia sunt parintii. Eu n-am avut norocul sa mi-i cunosc, desi o sa incepeti sa faceti urat pentru faptul ca stiti ca am o familie (daca familie e cuvantul potrivit). N-o sa va dau explicatii pentru ca nu ma simt datoare, prietenii sunt cei care stiu si ma sustin in legatura cu asta-n clipa de fata.
Am ajuns la varsta mea sa ma minunez de gandirea adolescentilor si sa stau pe ganduri din cauza ca am o vaga impresie ca asa as fi fost si eu daca nu-mi dadea viata o piatra-n cap sa ma trezeasca. In acelasi timp regret si ca n-am apucat sa gust din viata si sa ma bucur de prostiile adolescentei. A trebuit sa cresc prea repede, sa privesc totul din ochii mei ca si cum as fi deja o persoana-n varsta (si continui sa fac asta fara sa pot intreba de ce). La-nceput credeam ca nu e adevarat, ca totul e o joaca. De mica am fost invatata ca viata e grea, ca tot ce se afla-n ea e otrava si ca trebuie sa ma feresc. Da, zic ca am fost invatata, dar invatata de mine. Pentru ca n-a stat nimeni la capatuiul meu noptile-n care plangeam si nu-ntelegeam unele chestii, nu m-a ajutat nimeni cand am cazut si nu mai aveam puterea sa ma ridic, sa-ncerc sa-mi explic de ce e asa si nu e asa. Nu stiam nimic, trebuia sa aflu singura. Mereu aceleasi lucruri, aceleasi obiceiuri, Andreea face-n casa tot: Andreea gateste, Andreea calca, Andreea spala, Andreea sterge! Si astea inca continua, nu s-au oprit aici, dar imi vor prinde bine pe viitor, macar stiu ca n-o sa fiu o sotie iresponsabila. Prieteni? N-am avut pana-n momentu-n care mi-au demonstrat unii ca ei chiar vor sa faca ceva cu mine, fara sa le cer eu ajutorul. De-atunci m-am invatat sa nu mai ajut pe toti cum faceam inainte, ci sa-i ajut pe cei care au intr-adevar nevoie, care vor sa se schimbe si sa fie cineva in viata, pe cei care-mi vor prietenia, nu care fug la prima curba.
Si ca sa-nchei si aceasta mirifica descriere, o sa ma i-au putin de fiecare. Fetele pentru ca se dau mari vedete pentru ca au poze mai reusite si sunt ele mai frumoase si baietii pentru ca se cred mari macho si n-au nimic in tartacuta. Fetele ca fetele, sunt obisnuite cu complimentele si cu faptul ca toti stau dupa curul lor, iar baietii ca se prefac ca iubesc o fata si-o tin ca pe-un manechin, sa i-o traga si s-o lase. Nu asa se face, guys! Unele/unii chiar simt nevoia sa iubeasca cu adevarat. De ce nu-ncercati pentru un moment sa va puneti in locul unei persoane pe care-ati tratat-o urat ca sa vedeti cum s-a simtit. Ca sa nu mai zic de faptul ca daca cineva arata mai urat, asta nu-nseamna ca asa e si-n suflet. Eu-s de parere ca fiecare are ceva frumos in felul lui, dar pacat ca de cele mai multe ori le gasesti la persoanele care chiar nu vor s-arate asta.
In incheiere, un pupic si la revedere! Va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi!